În comuna Tritenii de Jos au fost cercetate 3 situri arheologice:
- La poalele dealului "Cetatea Văii" s-au găsit fragmente din epoca bronzului şi din epoca romană. Din epoca romană provin mai multe morminte.
- În apropiere de Tritenii de Jos s-a descoperit o aşezare din epoca fierului.
- Spre Ţigăreni s-a găsit o altă aşezare romana
Următoarele obiective din satul Tritenii de Jos au fost înscrise pe lista monumentelor istorice din judeţul Cluj, elaborată de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional din România în anul 2010:
- Situl arheologic din punctul “Valea Scroafei” (sec. II-III, epoca romană) (cod LMI CJ-I-s-A-07206).
- ”Villa rustica” din punctul “Ţigăreni” (sec. II-III, epoca romană) (cod LMI CJ-I-s-A-07207).
Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 110) la cca 1,5 km sud-est de sat este marcat amplasamentul unei mănăstiri izolate (“Monostor”).
Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din satul Tritenii de Jos este înscrisă pe "Lista monumentelor istorice dispărute", elaborată de Ministerul Culturii şi Cultelor în anul 2004 (datare: sec. XVII, cod 13B0541).